
25 mai Degustare de cafea de specialitate
La școală primim vizita pasionaților de cafea din Iași, dar și din alte colțuri ale tării. Mulți dintre ei vin aici entuziasmați, în căutare de cafea de calitate, de atmosferă bună, și bineînțeles, de oameni care s-o prepare așa cum cafeaua de specialitate merită.
Primim mereu întrebări despre cafea. Multe dintre ele sunt foarte specifice, însă la fel de multe sunt despre ceea ce multă vreme am crezut că oamenii (mai ales băutorii de cafea) cunosc deja.
Prin intermediul cursurilor pe care le desfășurăm, avem ocazia să împărtășim cunoștințe cu cursanții, care la rândul lor le vor împărtăși cu clienții, prietenii, familia. Cu toate acestea, e nevoie de mai mult. Așa ne-am decis să organizăm periodic, sesiuni de degustare aici la școală.
Alegem mereu origini diferite, de pe continente diferite, cafele procesate natural ori spălat, astfel încât să sesizăm cu ușurință subtilitățile. În felul acesta experientăm gusturi și arome variate, fructate, citrice, ori ciocolatii.
Cu aceste ocazii, descoperim particularitățile cafelelor alese, aflăm unde și în ce condiții cresc arborii, și cum se poate ca boabe atât de similare să fie totuși atât de diferite.
La fiecare sesiune de degustare participă un număr de max. 8 persoane. Astfel, putem comunica în voie, putem testa cafelele așa cum ne dorim și mai mult decât atât, putem proba mai multe metode de preparare.
Următoarea degustare va avea loc în curând. Așteptăm deja prieteni ai cafelei din Suceava să vină, oameni care cunoscând școala și echipa, s-au convins că doresc să afle mai multe. Și cum altfel, dacă nu în compania unor origini atent selecționate.
Te așteptăm și pe tine!
No Comments