Ateliere de cafea - Școala Moldovenească de Cafea
16902
post-template-default,single,single-post,postid-16902,single-format-standard,woocommerce-no-js,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,columns-4,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-16.4,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.7,vc_responsive

Ateliere de cafea

Suntem pasionați de cafea și iubim când ne strângem mai mulți în jurul mesei, la savurat cafele, la socializat, la depănat povești; cafeaua ne aduce împreună.

Aici la școală, mai ales vara, ne adunăm pe terasă și ne bucurăm de băuturile pe care cursanții noștri le prepară pentru antrenament. Avem multe cești umplute pe care vrem să le împărtășim. Mulți dintre cei care ne-au trecut pragul, ne-au întrebat când vom începe să organizăm și atelierele de cafea pentru începători: adică pentru aceia care sunt la fel de pasionați, dar care prepară cafea acasă sau la birou, pentru familie, prieteni și colegi, nu în cafenele.

A venit momentul să anunțăm oficial că începând cu data de 5 iulie, aceste ateliere prin contur.

Cum se vor desfășura, te întrebi. Ne vom întâlni în grup de maxim 3 participanți alături de trainer, și vreme de aproape 5 ore, vom învăța noutăți despre cafea, o vom prepara în mai multe feluri și bineînțeles, vom descoase secrete 🙂 Da, chiar dacă lucrezi în vânzări, în IT, în învățământ ori ești cadru medical, poți ajunge să prepari o cafea excelentă.

Vei face cunoștință cu diferite metode de preparare pe care le poți utiliza cu ușurință acasă, la birou sau în drumețiile tale prin lume. Pe unele poate le deții deja, de altele te vei îndrăgosti iremediabil și imediat după atelier ți le vei lua pentru acasă din primul magazin care îți iese în cale. La școală vei regăsi toate cele necesare: șorț, cafea de specialitate, lapte, echipamente profesionale și toate accesoriile de care ai nevoie pentru a te iniția. Iar dacă nu ești tocmai amator, fi sigur că aici găsești răspunsurile pentru provocările pe care le-ai întâmpinat pe parcurs.

Vom lucra dimineața sau după-amiaza, așa cum este mai comod pentru tine, în timpul săptămânii sau în weekend; vom programa din timp astfel încât să fim siguri că nu se suprapune cu altă activitate importantă.

Un astfel de atelier este ideal atunci când te gândești să îți procuri un espressor pentru acasă, ori când deja îl ai și dorești să obții cele mai bune băuturi folosindu-l.

Ne place mult să interacționăm și să cunoaștem și alți oameni la fel de comunicativi și de pasionați ca și noi, motiv pentru care îți lansăm invitația de a veni în singura școală de cafea din Iași pentru a învăța mai multe.

Aici dezvolți noi aptitudini, cunoști oameni interesanți cu care împarți aceleași pasiuni, îți exersezi abilitățile, iar la final, îți alegi pentru acasă punga cu cafeaua preferată dintre toate cele cu care ai avut ocazia să exersezi, pe parcursul zilei.

O experiență nouă, completă, acum în Iași. Bun venit la Școala moldovenească de Cafea, pe Sărărie, la câteva minute de Bojdeuca lui Ion Creangă. Rezervă-ți un loc chiar acum.

No Comments

Post A Comment